Telescopul Webb a descoperit una dintre primele galaxii ale Universului, formată la doar 800 de milioane de ani după Big Bang. Formațiunea cosmică conține posibile dovezi ale primelor stele din Univers și se crede că este una dintre cele mai „primitive” galaxii observate vreodată din punct de vedere chimic.
Primele galaxii și stele sunt extrem de greu de observat deoarece se află la distanțe uriașe, iar lumina lor este foarte slabă. Telescopul Spațial James Webb (JWST), lansat în 2021, le permite însă astronomilor să privească mult mai departe în timp, până în epoca formării primelor structuri cosmice.
Într-un studiu publicat în Nature, cercetătorii conduși de Kimihiko Nakajima, de la Universitatea Kanazawa (Japonia), au analizat o regiune îndepărtată a Universului și au identificat o galaxie slab luminoasă numită LAP1-B. Ei o descriu ca pe un fel de „fosilă în formare”, un precursor direct al galaxiilor pitice extrem de slabe observate în Univers, scrie Phys.org.
Deși este extrem de îndepărtată și de mici dimensiuni, galaxia a putut fi observată datorită lentilei gravitaționale. Practic, un grup masiv de galaxii aflat în față a amplificat lumina ei de aproximativ 100 de ori, acționând ca o lupă cosmică.





