Mi-a plăcut mult. Traducerea a avut scăpări.
Carl Sagan face o trecere în revistă a sistemului nostru solar, prezentând descoperirile astronomice aferente fiecărei componente a acestuia. Asta îi permite să creeze un contrast foarte reușit între cât de important e „palidul punct albastru” reprezentat de Pământ, dar și cât de insignifiant e la scara universului.
Fiecare planetă e luată deoparte, analizată împreună cu sateliții săi, făcându-se speculații atât despre ceea ce am putea găsi acolo atunci când le vom studia mai îndeaproape, cât și despre dacă și cum le-am putea transforma în trepte ale scării cu ajutorul căreia omenirea să „urce” spre statutul de „civilizație spațială”.
Sigur, elementele prezentate sunt tributare lucrurilor cunoscute de autor la vremea lui și aici apare o nemulțumire a mea legat de cartea apărută în limba română. Sigur, la vremea sa, volumul a reprezentat o realizare de căpătâi în domeniu, dar, dacă nu sunt aduse la zi, asemenea cărți riscă să arate tot mai mult așa cum sunt: depășite. Nu, asta nu înseamnă că trebuie intervenit pe munca lui Sagan – cartea rămâne așa cum a scris-o el, dar îmi doresc ca aceia care o traduc/reeditează să adauge note unde să prezinte ce s-a mai schimbat în ceea ce știm despre un anume corp ceresc, ce speculație a autorului a fost infirmată și ce posibilități deschid descoperirile actuala.
În felul acesta, cartea și-ar păstra vie misiunea. Da, asta ar presupune o muncă suplimentară, dar consider că e singura care poate menține valoarea cărții și n-ar permite ca, an după an, ea să rămână doar o simplă curiozitate că „așa se vedeau lucruri pe atunci, dar acum nu mai sunt relevante”. Mai ales în cazul unui savant ca Sagan, ar fi păcat să se ajungă la ultima variantă.
Spre finalul cărții, autorul își aruncă privirea mai departe, dincolo de marginile sistemului solar, speculând cu privire la existența în galaxie a altor specii ajunse la un nivel similar de evoluție și la cum s-ar putea realiza contactul cu acestea. El oferă răspunsul foarte pragmatic și plauzibil la întrebarea de ce nu am întâlnit pe nimeni până acum – care, într-adevăr, e greu de prins de mintea umană, necalibrată la vastitatea distanțelor din univers și la limitele date de fizică timpului în care orice (fie informație, fie corp fizic) poate ajunge la noi, sau de la noi altundeva.
O carte etalon, pe care mi-aș dori s-o recitesc cândva, în viitor, cu o traducere de o calitate mai bună și o muncă redacțională care s-o aducă la zi cu ajutorul notelor, păstrând-o relevantă și pentru altcineva decât un pasionat ca mine. Dincolo de asta, însă, e minunat cum te încarcă cu optimism viziunea lui Sagan, concentrarea pe ce putem face, nu pe ce ne doboară. E reconfortantă, mai ales în ziua de azi, când curentul la modă pare a fi acela al unui perpetuu cântec de cucuvea al prohodului civilizației umane.
