More

    Gazeta SF : Vă prezint postfața lui Karel Čapek la romanul Válka s mloky (Război cu salamandrele)

    Array

    Gazeta SF

    Personalitatea zilei – 9 ianuarie Karel Čapek

    Fără îndoială unul dintre cei mai mari scriitori europeni de science fiction, cel căruia îi datorăm termenul de „robot”, Karel Čapek.

    Prozator, dramaturg, jurnalist și traducător ceh din prima jumătate a secolului al XX-lea. S-a născut la 9 ianuarie 1890 în Malé Svatoňovice, lângă Trutnov. Preocupat de tînăr de politică în liceu s-a alăturat unei societăți secrete de dezbateri studențești, ceea ce a dus în cele din urmă la exmatricularea sa. A făcut studii serioase de filosofie și litere, la Facultatea de Filosofie a Universității Carol, la Facultatea de Filosofie a Universității Friedrich Wilhelm din Berlin și la Sorbona, Faculté des lettres din Paris.

    Moare de pneumonie pe 25 decembrie 1938.

    Čapek a abordat în mod inteligent problemelor sociale și tehnologice, unele pentru prima dată. În 1924 în romanul „Krakatit” explorează teme precum responsabilitatea științifică, consecințele descoperirilor tehnologice și etica cercetării științifice și pune sub semnul întrebării modul în care cunoașterea științifică poate fi folosită și arată cum descoperirile pot scăpa de sub controlul creatorilor lor, practic dilemele morale ale savanților atomiști de peste decenii de la apariția premonitorului său roman.

    În operele sale literare discută aspectele etice ale invențiilor și proceselor industriale deja anticipate în prima jumătate a secolului XX; producția de masă, armele nucleare, inteligența artificială, roboții sau androizii precum și îngrijorarea față de dezastrele sociale, dictatură, violență, prostia umană, puterea nelimitată a corporațiilor. Democrat convins, începând cu anii 1930 opera sa a devenit din ce în ce mai antifascistă, antimilitaristă și critică față de ceea ce el numea „iraționalism”.

    Vă prezint postfața lui Karel Čapek la romanul Válka s mloky (Război cu salamandrele), din cîte știu inedită în limba română.

    Prima ediție românească a romanului a apărut la Editura pentru literatură universală, colecția Clasicii literaturii universale în 1961 în traducerea lui Mihai Pop și Constantin Țoiu cu o prefață eseu de Ovid S. Crohmălniceanu.

    Cum mi-a venit ideea… de Karel Čapek, 1936.

    Traducere de Costin Graur

    Am fost întrebat cum mi-a venit ideea de a scrie „Război cu salamandrele” și de ce am ales anume salamandrele pentru acest tip de utopie nuvelistică. Ca să spun adevărul, la început nu am intenționat să scriu o utopie; nu am o pasiune deosebită pentru utopii și chiar aveam în minte un cu totul alt roman; un om bun, care aducea puțin cu răposatul meu tată, un medic de țară în mijlocul pacienților săi. Am vrut să prezint o poveste de dragoste medicală și un pic de patologie socială. Eram încîntat de subiect, pe care l-am întors în cap săptămâni și luni de zile, dar nu am putut să mă angajez cu adevărat. Mă întrebam cu neliniște dacă acest bun doctor își avea locul într-o lume a noastră atât de tulbure cum era atunci și cum este și astăzi. Da, el putea să trateze oamenii și durerile lor, dar asta era prea puțin relevant pentru bolile și durerile de care suferă lumea. M-am gândit la un doctor bun, când în lume nu se vorbea decât despre criză economică, expansiune națională și războaie iminente. Nu m-am putut identifica pe deplin cu doctorul meu, pentru că și eu – deși mi s-a spus că nu asta li se cere scriitorilor să facă – eram și încă sunt plin de îngrijorări cu privire la amenințările la adresa civilizației umane. Desigur, nu pot face aproape nimic pentru a evita aceste amenințări dar cel puțin nu le pot întoarce spatele, nu pot să nu mă gândesc la ele aproape în permanență.
    În această perioadă – anul trecut, în primăvară, când situația mondială mergea din rău în mai rău din punct de vedere economic și chiar mai rău din punct de vedere politic – am avut ocazia să scriu următoarea frază: Să nu credeți că evoluția care a dus la viața noastră este singura posibilitate de evoluție pe această planetă. Iată, această propoziție a fost cea care m-a determinat să scriu „Război cu salamandrele”.

    Și este adevărat, nu este imposibil ca, în alte circumstanțe favorabile, un alt tip de viață, să spunem o altă specie de animale, diferită de om, să fi putut deveni vehiculul evoluției culturale. Omul, cu civilizația și dezvoltarea sa culturală, a ieșit din clasa mamiferelor, din ordinul primatelor; nu este imposibil să ne imaginăm că aceeași energie evolutivă ar fi putut impulsiona dezvoltarea unei alte familii de animale. Nu este imposibil ca, în anumite condiții de viață, albinele sau furnicile să fi putut deveni ființe extrem de inteligente, a căror capacitate de civilizație nu ar fi fost mai mică decât a noastră. Acest lucru nu poate fi exclus nici în cazul altor creaturi. În condiții biologice favorabile, o civilizație nu mai puțin avansată decât a noastră s-ar fi putut dezvolta și în adâncurile mării.

    Aceasta a fost prima idee, iar a doua a fost următoarea: dacă o specie de animale, alta decât omul, ar fi atins nivelul pe care îl numim civilizație, ce credeți: ar fi comis aceleași absurdități ca și omenirea? Ar fi purtat aceleași războaie? Ar fi cunoscut aceleași catastrofe istorice? Și ce am spune despre imperialismul saurienilor, despre naționalismul termitelor, despre expansionismul economic al crabilor sau al heringilor? Ce am spune dacă o altă specie de animale decât omul ar proclama că, având în vedere numărul și educația, este singura care are dreptul să ocupe întreaga lume și să domine întreaga natură? Această confruntare între istoria trecutului uman și istoria prezentului m-a obligat să mă așez la birou și să scriu „Război cu salamandrele” Criticii l-au descris ca fiind un roman utopic. Eu mă opun acestui termen. Nu este vorba despre utopie, ci despre actualitate. Nu este o speculație asupra lucrurilor care vor veni, ci o reflectare a ceea ce este, a ceea ce ne înconjoară. Nu este o fantezie; sunt întotdeauna gata să adaug fantezie pe gratis, dar am vrut să vorbesc despre realitate. Nu mă pot abține, dar literatura care nu se preocupă de realitate, de ceea ce se întâmplă cu adevărat în lume, operele care nu vor să reacționeze la această realitate cu toată forța de care sunt capabile gândul și cuvintele, aceea nu este literatura mea.

    Și asta e tot: mi-am scris „Salamandrele” pentru că mă gândeam la oameni; am ales simbolul salamandrei nu pentru că mi-ar plăcea mai mult sau mai puțin decât alte creaturi ale Bunului Dumnezeu, ci pentru că într-o zi chiar am făcut greșeala de a confunda amprenta unei mega-salamandre din perioada terțiară cu cea a unuia dintre strămoșii noștri fosilizați; salamandrele au, așadar, între toate animalele, un drept istoric special de a intra în scenă într-un rol după chipul și asemănarea noastră. Dar, chiar dacă a fost doar un pretext pentru a vorbi despre treburile umane, autorul a trebuit să se pună în pielea salamandrelor – a fost o experiență mai degrabă rece și umedă, dar, în cele din urmă, la fel de minunată și la fel de teribilă ca și cum te-ai pune în pielea ființelor umane.

    Gazeta SF

     

     

    Latest articles

    spot_img
    Articolul precedent
    Articolul următor

    Related articles

    Lasă un răspuns

    spot_imgspot_img

    Descoperă mai multe la Revista Zin | Science Fiction | Fantasy | Horror

    Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

    Continuă lectura